Istoria unei institutii reflecta istoria statului in care a luat nastere. Perioada constructiva a domniei Mariei Terezia si Iosif al II-lea a insemnat si pentru serviciul sanitar al armatei din Banat o perioada de progres organizatoric. Perioada care a urmat insa a constituit o proba grea pentru Imperiul Habsburgic.
Inceputurile Spitalului Militar Timisoara se leaga de istoria unei armate straine si de o perioada de rezistenta eroica a poporului roman din Banat la incercarea de deznationalizare. Aceste inceputuri merita sa fie cunoscute pentru ca, in activitatea sa, serviciul sanitar al armatei austriece a venit in contact si cu populatia romaneasca, metodele stiintifice ale vremii fiind cunoscute de romanii din aceasta provincie prin intermediul cuceritorilor.
Folosindu-se insa de metodele terapeutice ale medicinei populare – in cadrul careia nu lipseau plantele cu virtuti terapeutice, verificate de veacuri si nici baile izvoarelor minerale si termale ale regiunii pe care le cunosteau batranii – si posedand insusiri vitale remarcabile, adaptate la conditiile climaterice ale provinciei, ca adevarati fii ai pamantului pe care-l stapaneau de sute de ani, romanii se remarca printr-o rezistenta care le da posibilitatea sa atinga varste inaintate, centenarii fiind atat de numerosi, incat provoaca admiratia primului guvernator, Contele de Mercy, iar Griselini socoteste ca faptul merita sa fie mentionat in istoria sa.
De altfel, s-ar putea spune ca era o datorie morala a serviciului medical al armatei austriece sa ingrijeasca populatia romaneasca, iar serviciul sanitar al armatei austriece era la curent cu cele mai noi cunostinte medicale ale vremii si corespundea experientei unei armate cu traditii in ducerea razboaielor. Serviciul sanitar al regimentelor functiona in cadrul unui Spital de Regiment corespondentul infirmeriilor de garnizoana din zilele noastre. Aceste spitale trebuiau sa urmeze regimentul si numarul bolnavilor – cum se exprima documentele vremii, fara a face distinctia intre bolnavi si raniti – era uneori atat de mare, incat era nevoie ca o parte dintre ei sa fie lasati in grija altor organizatii sanitare.
Pana in 1753 gasim o intrerupere, un schimb de servicii intre nucleele spitalicesti civile si serviciul sanitar al armatei. In special medicii militari de la regimentele cantonate in districtele miniere sau de granita sunt deseori trimisi sa ancheteze asupra unor epidemii izbucnite in sanul populatiei civile sau sa dea asistenta medicala muncitoriilor de la mina.
In 1753, administratia civila se separa de administratia militara care avuse pana atunci controlul si responsabilitatea intregii activitati a provinciei. Astfel in data de 17 ianuarie 1753 prin raportul comandantului Cetatii Timisoara catre Consiliul Aulic de Razboi se raspunde ordinului de a se infiinta un spital de garnizoana la Timisoara. Dupa ce se spune ca s-au luat toate masurile impuse de fixarea locului unde sa fie construita cladirea si ca devizul si planul cladirii au fost intocmite, comandantul Cetatii roaga autoritatea centrala sa urgenteze ratificarea documentelor, pentru ca sa se poata porni aceasta constructie cit mai curand, fundamentul si cladirea sa fie dusa pana la acoperis in timpul verii, iar in anul urmator sa fie ispravita.
Se poate afirma deci, ca in 1754 spitalul era finalizat. Atestarea documentara dateaza din 1754. Ca spital militar, aceasta institutie a existat cu 24 de ani inaintea Spitalului Universal de la Viena (Allgemeines Krankenhaus) si cu 35 de ani inaintea spitalului (Sfantul Rochus) din Budapesta. Spitalul Militar a fost construit in 1754 si marit in 1821.
Cladirea spitalului de garnizoana din Timisoara a fost construita initial numai din parter si structura arhitectonica a acestuia si a subsolului era diferita de aceea a etajului fapt care ilustreaza epocile diferite de constructie. Daca necesitatile de spatiu de spitalizare erau resimtite destul de acut pana in 1791, ele devin grave in timpul campaniilor impotriva armatelor revolutiei franceze si razboaielor napoleoniene. In aceasta perioada grea se fac incercari de a se obtine extinderea spitalului de garnizoana din Timisoara.
La 3 martie 1815, comandamentul general al Banatului inainteza Consiliului Aulic de Razboi planul si devizul pentru construirea etajului la spitalul de garnizoana din Timisoara, iar la 4 februarie 1816, Consiliul Aulic de Razboi comunica aprobarea imparatului si da instructiuni asupra conditiilor de constructie. „Pentru usurarea finantelor”, se prevede construirea intr-un interval de 3 ani, se cere ca lemnaria din acoperisul vechi sa fie utilizata pentru acoperirea etajului, metoda verificata si in alte provincii bantuite de vanturi mai puternice decat cele din Banat (Boemia, Polonia); se recomanda folosirea de meseriasi si salahori dintre militari, laitmotivul economiilor revenind in diverse ordine.
Medicii, chirurgii militari si felcerii aveau o buna pregatire anatomica, fiind obligati sa urmeze cursurile unor profesori ai Facultatii de Medicina din Viena (prof. Reinlein) sau a unor profesori special numiti pentru pregatirea chirurgilor militari.
La data de 05.02.1847 in Spitalul Militar Timisoara se efectueaza prima anestezie generala cu eter din tara, la 112 zile dupa ce s-a efectuat prima anestezie de acest fel din lume.
Medicii militari sunt angajati in introducerea unor metode de profilaxie, pe care le experimenteaza mai intai pe un grup de oameni si, dupa verificarea efectului, se trece la generalizarea lor. Asa s-au petrecut lucrurile cu vaccinarea antivariolica a tinerilor militari. Vaccinarea s-a experimentat mai intai in Comandamentul General al Boemiei, medicul sef al acestui comandament a intocmit o lucrare aprobata de autoritatea centrala si difuzata apoi la toate compartimentele, inclusiv comandantului general al Banatului, medicul sef dr. Schlösser primind dispozitii de a instrui pe medicii subalterni din spitale si din unitati asupra eficientei procedeului de vaccinare. Vaccinarea a fost extinsa dupa aceea la toata populatia din „Granita”, pentru realizarea ei prevazandu-se atat metode de propaganda, cat si de constrangere politieneasca si religioasa. Pregatirea superioara si elanul de munca al unor medici sunt remarcabile. Astfel, dr. Schlösser intocmeste, in 1800, un memoriu amplu asupra masurilor de combatere a epidemiei de sifilis din „Granita” pe care-l trimite Consiliului Aulic de Razboi.
ndepartarea vivandierelor din unitati, angajarea organelor de politie in depistarea si izolarea bolnavilor, dar mai ales propunerea de a se introduce certificatul medical prenuptial, deziderat care avea sa se realizeze, in aproape toate statele, abia dupa mai bine de 100 ani.
Perioada revolutionara 1848-1849 este destul de grea pentru activitatea desfasurata in spital prin numarul mare de bolnavi si raniti cat si prin lipsurile de medicamente si echipament medical.
De la 1918 prin caderea imperiului habsburgic, problemele militare sunt trecute in seama Consiliului National Roman. In luna iulie 1919, trupele romane sub comanda colonelului Virgil Economu intra in Timisoara. Astfel, Spitalul Militar din Timisoara este preluat de armata romana.
Din august 1944 activitatea spitalului a fost deosebit de intensa, el devenind un adevarat spital de campanie (Spitalul Militar ZI 517). Prin indepartatrea frontului, activitatea se desfasoara ca un spital militar de zona interioara, la 10 aprilie 1945 la comanda spitalului aflandu-se colonel medic dr. Vartalas Nicolae. In aceasta perioada functioneaza ca anexa a spitalului si un spital pentru prizonieri.
In perioada 1964-1969, in Spitalul Militar Timisoara s-a introdus incalzirea centrala si racordarea la apa calda. S-au deschis noile sectii de dermatologie si oftalmologie si s-au organizat cabinetele de consultatii pe specialitati in cadrul policlinicii spitalului.
In perioada 1969-1973 s-a dat in folosinta o noua sectie de neuropsihiatrie si s-au compartimentat saloanele in sectia chirurgie. Incepand cu anul 1992, spitalul cunoaste cea mai buna perioada: dotare permanenta cu aparatura si tehnica medicala moderna, amenajari interioare si exterioare in intreaga cladire .
Din anul 2010, dobandeste statutul de spital clinic iar incepand cu 31.05.2011 Spitalul Clinic Militar de Urgenta "Dr. Victor Popescu" Timisoara este incadrat in categoria a-III-a, in prezent sunt in stadiu avansat procedurile de incadrare in categoria a-II-a.
Din anul 2012, Spitalul Clinic Militar de Urgenta "Dr. Victor Popescu" Timisoara a intrat intr-o noua etapa prin infiintarea de sectii, compartimente si cabinete cu specialitati medicale noi (Sectia de ortopedie si traumatologie, Compartiment de chirurgie plastica si microchirurgie reconstructiva, Compartiment de urologie, Compartiment de oncologie medicala, Compartiment gastroenterologie, Cabinet diabet zaharat, nutritie si boli metabolice, Cabinet de pneumologie, Cabinet de nefrologie), atragerea de cadre universitare de specialitate, medici specialisti in structurile nou infiintate, crescand astfel adresabilitatea, fapt ce mentine institutia noastra in randul spitalelor de prestigiu din oras si zona de vest.
In prezent, Spitalul Clinic Militar de Urgenta "Dr. Victor Popescu" Timisoara, asigura servicii medicale cu un inalt grad de performanta pentru toti asiguratii sistemului de aparare, ordine publica si siguranta nationala, personal militar si civil, membrii familiilor acestora, din unitatile si formatiunile militare arondate, pensionarii militari si veteranii de razboi, pe timp de pace si razboi din judetele Timis, Arad, Bihor si Caras-Severin precum si pentru alte categorii de asigurati.
